Dilema jucătoarelor iraniene în legătură cu protestele femeilor

Indiferent dacă cântă sau nu imnul național, fie că publică mesaje de susținere pentru protestatari sau adoptă o poziție mai discretă. Totul poate fi folosit împotriva lor, în afara țării și mai ales în interior.

Poziția dificilă a echipei iraniene la Cupa Mondială din Qatar a fost rezumată de antrenorul, portughezul Carlos Queiroz, după înfrângerea cu 6-2 împotriva Angliei în primul joc:

„Nici nu vă puteți imagina prin ce au trecut acești băieți în ultimele zile, pur și simplu pentru că au vrut să se exprime ca jucători. Indiferent ce vor spune, vor fi oameni care vor să-i omoare”, a comentat el.

Dacă sprijinul de pe rețelele de socializare sau de la meciuri (ne sărbători goluri sau nu cânta imnul) a fost bine primit de protestatari, panorama s-a schimbat după întâlnirea dintre Queiroz și trupele sale cu președintele ultraconservator Ebrahim Raïsi, cu puțin timp înainte de călătorie. spre Qatar.

Fotbal sau proteste?

Rana care s-a deschis, într-un popor pasionat de fotbal și în care naționala a acționat mereu ca o legătură între diferite sensibilități politice, s-a simțit împotriva Angliei.

Strigăte de „libertate, libertate” au răsunat din tribunele pline de fani iranieni, care au strigat și numele fostului jucător de la Bayern Munchen Ali Karimi, un critic al puterii.

Victoria cu 2-0 în fața Țării Galilor în al doilea joc, care a menținut pentru prima dată șansele echipei de a se califica în turul doi al Cupei Mondiale, nu a făcut furori.

Înainte de start, jucătorii au cântat cu jumătate de inimă imnul național pentru prima dată de când au început protestele în Iran.

Autoritățile s-au grăbit să sărbătorească victoria, plasând din nou echipa în centrul criticilor și dezbaterii. Pe Twitter, liderul suprem Ali Khamenei a postat pe Twitter: „Jucătorii echipei naționale iraniene au făcut fericită națiunea iraniană. Dumnezeu să-i facă fericiți.”

După aceea, guvernul a decis să elibereze 700 de prizonieri în „sărbătoarea” victoriei.

Dacă jucătorii arată, chiar și în tăcere, sprijin pentru revoltă, riscă să fie reprimați. Și, pe de altă parte, sunt activiști și oameni carepromeei trebuie să lupte, riscându-și viața în Iran și se așteaptă ca ei să fie purtătorii de steag (…) Aceasta este dilema jucătorilor. Sunt între o stâncă și un loc dur. Orice ar face, vor suferi consecințele. Există un risc real pentru ei dacă situația se complică și mai mult în Iran”.

Jean-Baptiste Guégan, profesor și specialist în geopolitica sportului

Cu AFP